Cine este blonda de la Kremlin care șochează Europa. Ce rol are în războiul din Ucraina

de: Cătălina Burghelea
13 01. 2023

O blondă controversată stârnește curiozitatea Europei. Maria Lvova-Belova, „comisarul pentru drepturile copilului” al președintelui rus Vladimir Putin, pretinde că este „salvatoarea” minorilor ucraineni prinși în războiul ordonat de Kremlin. Concret, rolul ei este de a deporta copiii ucraineni din teritoriile ocupate cu forța de armata Moscovei, fiind ulterior adoptați de familii ruse.

O blondă de 38 de ani este „Mama Rusie” a lui Putin

Tânăra are 38 de ani și deține funcția de comisar pentru drepturile copilului încă din 2021. Maria Lvova-Belova nu ezită să se laude cu „faptele bune” pe Telegram și la televiziunea de stat rusă.

France24 a făcut portretul acestui personaj controversat în Occident, dar lăudat de Kremlin, pentru „salvarea” copiilor prinși în războiul din Ucraina. Blonda, despre care se știe că este „comisarul pentru drepturile copilului” al dictatorului Putin, pretinde acum că este „salvatoarea” micuților ucraineni blocați în conflict. În realitate, Maria Lvova-Belova îi deportează din teritoriile ocupate de ruși, minorii fiind apoi adoptați de cuplurile din Rusia.

Jurnaliștii francezi o descriu pe aceasta ca fiind o blondă elegantă și un personaj care pare o mamă pudică și devotată, mai ales că vine în ajutorul copiilor din toată Rusia și Ucraina.

Maria Lvova-Belova

Are 10 copii și rol important în Ucraina

Maria Lvova-Belova are cinci copii biologici cu soțul ei (un informatician devenit preot ortodox) și cinci adoptați, inclusiv un adolescent ucrainean din Mariupol. Totodată, rusoaica este tutorele legal a 13 copii cu handicap plasați în cadrul unor organizații caritabile pe care chiar ea le-a fondat, unele fiind acuzate de abuz de fonduri.

În patria sa, unde rata natalității este în scădere, familia numeroasă a lui Lvova-Belova este dată ca exemplu în sânul partidului Rusia Unită, condus de Vladimir Putin, cât și de Biserica Ortodoxă.

Maria Lvova-Belova deportează copiii ucraineni în Rusia

Pe de altă parte, în Ucraina, blonda pretinde că „salvează” copiii strămutați sau orfani, dar joacă un rol major în mutarea lor forțată în Rusia. Prin urmare, ea a organizat transferul a sute de minori ucraineni din teritoriile ocupate de armata lui Putin.

Numeroase videoclipuri cu micuții care ajung în Rusia sunt publicate pe contul de Telegram al Mariei Lvova-Belova. De pildă, copiii din regiunile Donețk și Donbas sunt întâmpinați de „noile lor familii” cu baloane viu colorate și jucării de pluș. În acest context, ea preferă să folosească termeni precum „salvare” în loc de „deportare” sau „tutelă” în loc de „adopție”. De fapt, arată jurnaliștii francezi, copiii din orfelinatele, spitalele și centrele de plasament din teritoriile ocupate ale Ucrainei sunt oferiți rușilor.

Kremlinul o ridică în slăvi

Conflictul din Ucraina este o șansă unică pentru cariera lui Lvova-Belova, permițându-i fostei profesoare de chitară să își continue ascensiunea fulminantă la Kremlin. Iar Vladimir Putin are doar cuvinte de laudă la adresa ei.

„Această femeie fragilă face de una singură mai mult pentru copii și pentru pace decât acei americani rușinoși care întocmesc liste de sancțiuni”, a precizat președintele Rusiei.

După ce a vizitat regiunile anexate ilegal de Moscova în toamnă, Maria Lvova-Belova intenționează să deschidă „centre pentru adolescenți” în 2023, cărora să le „acorde o atenție specială”.